Lola alearga...in cercuri

Revin cu un nou film german(de fapt,filmul in sine este produs in 1998,deci nu este tocmai nou).De data aceasta este vorba despre "Lola rennt",sau ,in traducere romaneasca,"Alearga, Lola, alearga".Titlul este foarte inspirat de altfel pentru ca Lola,"eroina noastra",nu face altceva decat sa alerge cam pe durata a jumatate din film- de acasa la biroul tatalui,de acolo la magazin,de la magazin in alta parte.
Dar,ca sa o luam logic, va pot spune ca "Lola rennt" este povestea Lolei(evident),o fata cu parul rosu intens si cu un aer putin excentric,care are la dispozitie 20 de minute pentru a face rost de 100.000 de marci pentru a-l salva astfel pe prietenul ei ,Manni, de la ceea ce pare a fi  bataie sigura si cam violenta.Asa ca de la 11:40 la 12:00 Lola alearga cu disperare,mai ceva ca in proba de 100 de metri garduri, pentru a face rost de suma respectiva.Si asta nu se intampla o singura data.Ci de 3 ori.Si pentru ca a treia oara e cu noroc,pana la urma totul se termina cu bine si toata lumea e fericita.
Recunosc ca mi s-a parut interesanta aceasta idee de ciclicitate pe care regizorul Tom Tykwer o introduce in film. Interactiunea dintre oameni ,faptul ca orice intalnire,orice privire,orice atingere sau vorba iti poate modifica destinul devine un laitmotiv care acompaniaza maratonul Lolei. Din acest punct de vedere,am apreciat intercalarea in actiunea principala a unor istorii secundare. Regizorul apasa pauza,si apoi fast forward pentru a ne introduce in viitorul unor trecatori,care apar in mod  aleator pe traseu-o doamna care isi plimba copilul in carucior,un tip pe bicicleta,un sofer de ambulanta,un om al strazii care are de altfel si un rol cheie in toata actiunea.Acest procedeu pentru care a optat Herr Tykwer mi-a adus aminte de probabil mai cunoscutul "The Butterly Effect","Lola rennt" fiind totusi ceva mai putin siropos,desi dramatismul si doza de SF sunt pastrate intr-o oarecare masura.
Totusi,trebuie sa mentionez ca anumite momente au parut fortate,anumite coincidente prea fericite pentru a fi puse pe seama norocului. La final,nu te simti cu nimic mai intelept sau mai bogat spiritual. Urmaresti un film rapid,usor abstract,avand la baza o idee originala , fapt care nu a protejat impotriva aparitiei anumitor clisee, cu un fundal de muzica preponderent electronica.La final, ramai in cap cu doua idei,in principal:

1.Franka Potente,interpreta Lolei, probabil ca ar fi putut concura cu succes la Jocurile Olimpice de la atata sport cat a facut in film;
2.In viziunea regizorului,viata nu este supusa in totalitate hazardului,ci in egala masura si deciziilor pe care noi le luam, impulsurilor,desi in opinia mea, posibilitatea unui individ de a influenta zarurile astfel incat sa castige la jocurile de noroc 100.000 de marci in 10 minute sunt aproape nule.

"Goodbye,Lenin!Hello, Coca-Cola"

In aceasta mirobolanta vacanta de sfarsit de an 2,mi-am setat cateva obiective.Primul ar fi sa fac practica si astfel sa "fur" 3 saptamani de la sfarsitul anului 3.Al doilea ar fi sa ma autoeduc franceza.Si "last,but not least",dupa cum tot aud in filmele de peste ocean,mi-am propus sa ma uit la filme si sa citesc.
Pana acum stau destul de bine,cel putin la unele capitole. Stagiul de practica  incepe maine,dar din nefericire cartea de "Franceza in 10 lectii" am uitat-o la Bucuresti ,in biblioteca,prada prafului.Prin urmare,a mai ramas doar aspectul legat de cinematografie si literatura.
Pentru debutul perioadei mele de "devoratoare sezoniera de filme" am ales un film german,purtat si laudat pe la festivaluri si despre care ne-a vorbit si profesoara de germana prin clasa a 11a,la o ora de conversatie.Pe scurt:"Goodbye,Lenin".
Filmul se incadreaza in lista destul de consistenta a filmelor germane ale caror regizori au o predilectie pentru perioada nazista sau cea socialista(in cazul de fata ne referim la cea din urma).Spre deosebire de "Das Leben der Anderen",film a carei actiune este situata si ea in DDR, "Goodbye,Lenin" constituie mai degraba o abordare dulce-amaruie a vietii in Berlinul de Est,cu accente atat ilare,cat si dramatice.Este un melanj de "capitalism is our friend","adio,dar raman cu tine" si "era mai bine inainte".
Wolfgang Becker,originar din Berlinul de Vest,deci din BDR, ne asterne in fata ochilor povestea lui Alex Kerner si a mamei sale ,Christiane,infocata sustinatoare a ideologiei sovietice si care intra in coma inainte de caderea Zidului Berlinului.Spre fericirea intregii familii,ea isi revine 8 luni mai tarziu,insa starea ei de sanatate este prea deteriorata pentru a suporta socul vestii reunificarii.Din acest punct incepe tot jocul de "make-believe",de "fabricare" a emisiunilor TV specifice Germaniei de Est,de replicare a universului pre-1989.
Efortul lui Alex de a conserva o intreaga lume din dragoste pentru mama sa ofera atat momente comice,cat si induiosatoare.Avem parte si de cateva scene profund sentimentale,cum ar fi reintalnirea cu tatal sau fugit in Vest,dar si de unele de un absurd generator de ras.In aceasta ultima categorie trebuie neaparat mentionata concluzia (contrafacuta,ca majoritatea opiniilor si concluziilor prezentate doamnei Kerner de catre falsul prezentator de stiri est german) cum ca bautura Coca-Cola,simbol al capitalismului ,este de fapt o bautura de origine socialista,furata de catre cei din vest.
"Goodbye Lenin" nu este insa doar o expunere a unei povesti originale.El zugraveste caderea unui univers,simultan cu nasterea altuia.In acelasi timp,ne vorbeste despre puterea obisnuintei.Invariabil ajungi sa iti pui intrebarea "Ce poti sa faci cand tot ce ti-a fost pana intr-un moment cunoscut,familiar,care ti-a devenit un fel de a doua natura,dispare?".Ce se intampla atunci cand cadrul vietii tale se schimba brusc si trebuie sa te adaptezi la ceva care inainte era blamat,catalogat drept novic?Te poti adapta?Ce altceva poti face?Povestile de fundal completeaza pe cea a lui Alex si a mamei lui ,imprimandu-i un ton usor grav,iar prin aceasta mai realist si mai uman.
Nostalgic si amuzant,ironic,duios, filmul despre Germania de Est a regizorului vest german prezinta povestea unei familii departe de a fi stereotipica.Intr-un fel,imi aduce aminte de vechile carti postale,atat de raspandite in comunism,de calitate mai degraba mediocra,cu nuante saturate,cu cerul de un albastru iritant.Le privesti cu melancolie,dar te bucuri ca nu ai apucat sa traiesti "pe vremea aceea".
In orice caz,il recomand oricui s-a saturat de comediile usor digerabile de la Holywood si mai mult ca sigur ca il voi include in topul preferintelor mele cinematografice.